vineri, 29 mai 2015

Puterea noului #Persil Power-Mix Caps




 Pentru mine Persil inseamna mana dreapta atunci cand vine vorba de curatenie si de igiena rufelor mele!








 A fost odata ca niciodata,a fost compania Henkel care a revolutionat procesul de spalare al rufelor,combinanad silicatul de sodiu cu perboratul de sodiu, combinaţie ce degaja bule de oxigen dispersate fin în timpul fierberii rufelor. Spre deosebire de clor, care fusese folosit până atunci, această combinaţie a albit rufele cu blândeţe şi fără mirosuri neplăcute. Şi a făcut mai mult decât atât: a eliberat gospodinele de operaţiunile de frecare, amestecare şi batere a rufelor, care erau obositoare şi necesitau mult timp.Acesta este inceputul povestii numite #Persil,sa fi fost prin anul 1907.De atunci si pana astazi Persil a luptat cu murdaria ,a luptat cu petele si a iesit invingator .Caci zi de zi formula Persil a fost imbunatatita sa poata trece cu brio peste tot ce inseamna murdarie si pete pe rufe.



 Astazi Persil este de departe cel mai bun detergent din lume si pentru fiecare gama de articole avem detergentul potrivit pentru a ne putea bucura din plin de rufe curate si parfumate si efort minim la curatarea lor.
 Eu ma bucur de inovatia Persil Power-Mix Caps,noul detergent 2 in 1sub forma de capsule predozate ce combina benefiicile detergentului pudra cu beneficiile detergentului lichid ,oferindu-mi solutia perfecta de curatare chiar si la temperaturi scazute.

Detergentul pudra indeparteaza petele dificile si curata in profunzime:
 Detergentul lichid mentine culorile vii,intense si ofera rufelor un parfum de durata:

 Impreuna fac ca rufele sa straluceasca si sa miroasa frumos timp indelungat!


Priviti ce rufe curate am obtinut:




 Au fost alaturi de mine cele mai iubite persoane din viata mea,vecine,prietene si rude :




 Si testul final al noului Persil Power-Mix Caps:



Multumesc mult BUZZStore si #Persil pentru oportunitatea de a testa noua formula!

17 comentarii:

  1. Ai perfecta dreptate. Si eu apreciez Persil

    RăspundețiȘtergere
  2. Aghinitei Maria30 mai 2015 la 03:48

    Persil este un aliat de nadejde, curata, improspateaza si albul devine impecabil. M-ai convis, testare cu spor ! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. persil este cel mai bun super articolul tau multa bafta

    RăspundețiȘtergere
  4. persil inamicul petelor este cel mai bun detergent super articol

    RăspundețiȘtergere
  5. Cel mai bun detergent, sunt mamica si stiu ce inseamna pete greu de scos dar Persil niciodata nu m-a dezamagit!

    RăspundețiȘtergere
  6. cel mai bun detergent, merita testat de toata lumea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Un articol excelent.Acest produs merita sa fie facut cunoscut de cat mai multa lume.Eu l-am testat si m-am convins.Este un detergent foarte bun.

    RăspundețiȘtergere
  8. cel mai bun detergent , spala si la cea mai mica temperatura

    RăspundețiȘtergere
  9. Este foarte eficient, m-am "indragostit" de el !

    RăspundețiȘtergere
  10. Ai perfecta dreptate , persil este uimitor , a trecut testul cu brio . E detergentul meu favorit

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. un deteregent care isi face treaba de nota 10!

    RăspundețiȘtergere
  13. Rezultatele sunt spectaculoase! Chiar isi face treaba

    RăspundețiȘtergere
  14. PERSIL ESTE CEL MAI BUN SPOR LA TESTAT

    RăspundețiȘtergere